Cum să fii un angajat imposibil

  • Ignora primii cinci colegi care îţi dau „bună dimineaţa”.
  • Incepe ziua de lucru prin a potrivi toate ceasurile din firmă. Nu contează că sunt în alte birouri şi nici că sunt agăţate la 2,5 m înalţime pe perete.
  • Mergi în lateral spre copiator sau bătând pas de defilare .
  • Adresează-te cât mai incoerent poţi unui subordonat şi sfârşeşte fraza întrebându-l „Ai înţeles ? N-aş vrea să fiu nevoit să-ţi spun a doua oară !"
  • Intră într-un birou în care nişte colegi ţin o şedinţă şi  în timp ce toată lumea te priveşte cu iritare crescândă, stinge şi aprinde lumina repede, de vreo zece ori .
  • Timp de o oră adresează-te tuturor celorlalţi cu  „Gigel”.
  • Pleacă din mijlocul unei întâlniri importante dar nu înainte de a anunţa pe toată lumea ca te duci la WC să faci treaba mică.
  • În timp ce colegul de birou e plecat la masă, mută-i scaunul în lift.
  • Notează în agenda unui coleg  „Ora 10 a.m. – să nu uit să verific cum îmi stă în colanţi”.
  • Umblă cu tastatura în braţe prin firmă şi abordează orice coleg  „nu vrei să facem schimb?"
  • Repeta următorul dialog cu aceeaşi persoană de cel puţin zece ori , la intervale scurte  „Auzi şi tu ?  Ce?  Gata , nu se mai aude !"
  • Vorbeşte cu accent (franţuzesc, moldovenesc, ardelenesc) în mijlocul unei conferinţe importante.
  • Găseşte aspiratorul şi fă curat numai în jurul biroului tău. Cel puţin două ore.
  • Intreabă-ţi singura colegă necăsătorită, cel puţin la două zile: „Da’tu nu te mai măriţi?”
  • Nu uita ca atunci când pleci seara de la birou să le urezi celor care mai au de lucru „Noapte buna !”


ShareThis

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...